COMPANIILE POT SUSTINE CAMPANIA „ViATA e a ta”

Companiile din Romania pot sustine acum Campania sociala „ViATA e a ta” prin care ne-am propus sa specializam cat mai multi instructori auto din toata tara. Practic, avand cat mai multi parteneri in cadrul campaniei, vom putea specializa un numar mai mare de instructori auto.

De ce am realizat cursul de specializare pentru instructori auto? Pentru ca ei sunt veriga cea mai importanta si pot face diferenta pentru generatiile viitoare de soferi.

Cursurile se vor desfasura atat la Academia Titi Aur – pentru instructorii din Bucuresti si judetele invecinate, cat si in tara, in cateva orase unde vor putea participa instructori auto din orasele din proximitate.

TITI AUR: „Fiind vorba despre o campanie sociala nationala, de amploare, avem nevoie de sprijinul si implicarea tuturor celor care vor sa salveze vieti si care vad oportun ca viitorii soferi ai Romaniei sa fie mai bine pregatiti si mult mai constienti in trafic. In decursul acestui an, firmele pot directiona 20% din impozitul pe profit catre Asociatia LIKE Bucharest, ONG-ul care deruleaza Campania “ViATA e a ta”, o actiune lipsita de costuri pentru companii, fiind vorba despre un impozit care oricum se plateste catre stat. Sponsorizarea este total deductibila din impozitul pe profit, daca se incadreaza in limitele legii si daca se face pana la sfarsitul anului 2017, pe baza unui contract de sponsorizare pe care il putem pune la dispozitie. In plus facem un apel catre sponsori si parteneri care vor sa se alature Academiei Titi Aur si cauzei Campaniei sociale, nationale, “ViATA e a ta”: Hai sa salvam vieti, impreuna!”

Legea  32/1994 privind sponsorizarea prevede ca persoanele fizice sau juridice romane care efectueaza sponsorizari beneficieaza de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizarii, iar conform Codului Fiscal, art. 21, alin. 4, lit. p), contribuabilii care efectueaza sponsorizari in limita minima dintre 5‰ din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit, beneficiaza de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizarii.